Instabilitatea economică şi ameninţările informatice: principalele pericole pentru companii

Bucureşti, 23 august 2012 – Conform unui studiu realizat de B2B International şi Kaspersky Lab, ameninţările informatice se află pe locul al doilea în lista problemelor la care sunt expuse companiile, pe locul întâi fiind îngrijorările cauzate de instabilitatea economică. La studiu au participat 3300 de reprezentanţi ai companiilor din 22 de ţări, care şi-au exprimat opiniile în legătură cu riscurile de securitate IT. Toţi respondenţii sunt implicaţi în luarea deciziilor de business importante, inclusiv a celor referitoare la securitatea informatică.

 

42% dintre participanţii la studiu cred că, în viitor, importanţa problemelor referitoare la infracţionalitatea cibernetică va creşte. Conform acestora, în următorii doi ani, ameninţările informatice se vor transforma în cel mai mare pericol pentru companii, depăşind chiar şi frica dată de problemele economice. Statisticile colectate de Kaspersky Lab indică o creştere constantă a activităţilor IT infracţionale, confirmând faptul că temerile exprimate de respondenţi nu sunt nefondate.

 

În 2011, Kaspersky Lab identifica o medie de 70.000 de noi programe periculoase pe zi, însă, anul acesta, numărul lor a urcat la 125.000. Mai mult decât atât, malware-ul mobil, în special cel care ţinteşte platforma de operare Android, creşte cu o rapiditate şi mai mare: numărul programelor periculoase a crescut de 200 de ori în 2011. Acest aspect este foarte important, din moment ce dispozitivele mobile sunt tot mai des folosite pentru a accesa informaţii confidenţiale în infrastructura internă a companiei, necesitând astfel protecţie şi un control special.

 

Un alt pericol la care sunt expuse companiile reprezintă atacurile direcţionate, realizate prin tehnici de spam, exploatarea vulnerabilităţilor software de tip „zero-day”, utilizarea de programe periculoase special concepute pentru a se infiltra într-un anumit sistem şi multe alte metode. De aceea, pentru a răspunde acestor atacuri, companiile trebuie să-şi securizeze complet întreaga infrastructură IT: staţiile de lucru ale angajaţilor, serverele de e-mail şi de fişiere, precum şi dispozitivele mobile.

 

Însă, pentru o soluţie de securitate corporate, nu este suficient să blocheze malware-ul, ci să dispună şi de o serie de informaţii importante despre software-ul legitim utilizat de companii. Această abordare este implementată în suita de securitate business Kaspersky Lab pentru protejarea staţiilor de lucru. Baza de date cu aplicaţii legitime („whitelist”), verificate, care conţine peste jumătate de miliard de înregistrări, face posibilă utilizarea unor scenarii de protecţie de tip Default Deny. Această metodă blochează toate programele software cu excepţia celor autorizate.

 

Versiunea completă a raportului referitor la studiul realizat de B2B International în luna iulie 2012 poate fi descărcată de aici:

http://www.kaspersky.com/downloads/pdf/kaspersky_global_it-security-risks-survey_report_eng_final.pdf.

 

Mai multe informaţii despre funcţionalităţile şi avantajele suitelor de securitate corporate ale Kaspersky Lab sunt disponibile aici: http://www.kaspersky.ro/beready

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>